Un turn din New York, care ocupă locul al patrulea în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din metropola americană, oferă turiștilor o experiență captivantă, numită "plutirea în aer", prin care aceștia pot merge pe oglinzi și panouri de sticla la o înălțime de 300 de metri, transmite AFP, citată de Agerpress.
"Air", o instalaţie artistică realizată de artistul Kenzo Digital, se va deschide joi pentru public în noul turn One Vanderbilt, în centrul cartierului Manhattan. Un ascensor îi aduce pe vizitatori în doar 42 de secunde în vârful clădirii, de unde vor beneficia de o panoramă spectaculoasă asupra acestui cartier newyorkez flancat de East River şi Hudson River.
Citește și: Un însoțitor de zbor dezvăluie de ce nu trebuie să dormiți cu capul sprijinit de geamul avionului
Odată ajunşi acolo, vizitatorii se plimbă într-un fel de observator uriaş realizat integral din sticlă şi amenajat pe trei etaje, "Summit One Vanderbilt", care le oferă un spectacol impresionant şi îi face să îşi piardă punctele de reper, de aici și senzația de "plutire în aer".
Experienţa "modifică percepţia asupra spaţiului şi îl face pe vizitator să plonjeze într-un halou de siluete şi de zgârie-nori", a declarat Kenzo Digital.
Nick Barat, unul dintre puţinii vizitatori care au avut şansa de a păşi în "Summit One Vanderbilt" înainte de inaugurarea oficială a acestuia în data de 21 octombrie, consideră că această experienţă "le va permite oamenilor să se gândească la relaţia pe care fiecare dintre noi o are cu oraşul".
Situat la intersecţia dintre celebra 42nd Street şi bulevardul Vanderbilt, acest zgârie-nori a fost conceput de cabinetul Kohn Pedersen Fox, construit între 2016 şi 2019 şi inaugurat în septembrie 2020.
Clădirea are o înălţime de 397 de metri - 427 metri cu fleşa să -, ocupând locul al patrulea în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din New York, după One World Trade Center (ridicat pe locul turnurilor gemene distruse în atacurile teroriste din 11 septembrie 2001), clădirile rezidenţiale din ansamblul Central Park Tower şi turnul 111 de pe 57th Street.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual