Athens,,Greece:,The,Famous,Acropolis,Of,Athens,With,Parthenon,Temple,

Acropola din Atena lansează un sistem de vizite private pentru suma de 5.000 de euro

Acropole, Grecia. Shutterstock

Unul dintre cele mai vizitate monumente antice din lume, Acropola din Atena, a lansat un sistem de vizite private contra sumei de 5.000 de euro în afara programului oficial de vizitare, a anunţat marţi site-ul de bilete în format electronic al acestui obiectiv major din patrimoniul Greciei.

Vizitele private, rezervate grupurilor de cel mult cinci persoane, care au provocat controverse atunci când au fost anunţate pentru prima dată, încep la ora locală 07:00 (04:00 GMT) sau pot avea loc seara, după ora locală 20:00 (17:00 GMT).

"Acest serviciu exclusiv este disponibil doar pentru patru grupuri de cel mult cinci persoane şi poate include un ghid personal" dacă vizitatorii doresc acest lucru, precizează site-ul Hellenic Heritage, care prezintă tururile sub denumirea "The Acropolis Experience".

Potrivit presei din Grecia, o primă vizită privată a avut loc sâmbăta trecută după închiderea oficială a sitului, fiind realizată de un cuplu rus însoţit de un ghid propriu.

Marţi, pe site-ul acestui obiectiv din patrimoniul elen, era încă posibilă rezervarea unei vizite private, fără ghid, începând din 12 iulie.

Astfel de vizite private vor fi făcute în zilele de marţi, vineri şi sâmbătă şi sunt menite să le permită vizitatorilor să evite mulţimea de turişti care urcă în fiecare zi pe "Stânca sacră" din centrul istoric al Atenei.

Anunţate anul trecut, tururile private ale Parthenonului şi ale celorlalte comori ale Acropolei urmau iniţial să fie lansate la 1 aprilie, dar Ministerul elen al Culturii a anunţat în cele din urmă că lansarea lor a fost amânată.

Sindicatul paznicilor din siturile arheologice din Grecia a anunţat că se opune "felului în care sunt organizate aceste vizite private, care se desfăşoară fără participarea sa", a precizat preşedinta sindicatului, Georgia Kondyli.

"Nu am avut nicio informaţie despre organizare acestor tururi", a adăugat ea.

Înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, Acropola din Atena, construită în secolul al V-lea î.Hr., înregistrează o creştere continuă a numărului său de vizitatori, în special datorită turiştilor de la bordul navelor de croazieră.

Situl a înregistrat anul trecut un număr record de vizitatori, aproape 4 milioane, reprezentând o creştere cu peste 31% în raport cu anul precedent, determinând Organizaţia naţională pentru resurse arheologice (ODAP) să impună intervale orare de vizitare pentru a tempera afluxul de turişti.

Acropola din Atena este deschisă pentru public în fiecare zi între orele locale 08:00 şi 20:00 (05:00 - 17:00 GMT). Biletul obişnuit de intrare costă 20 de euro, iar cel combinat, care permite accesul şi în alte situri antice, costă 30 de euro.

Te-ar putea interesa si:
Oamenii de ştiinţă au descifrat secretul tabloului „Fata cu cercel de perlă”
DIGIPEDIA, un nou capitol în educația științifică cu dr. Bogdan Ivănescu
Și-a dorit mereu să se mărite, n-a găsit partenerul potrivit, așa că s-a căsătorit cu ea însăși...

Programul Zilei

Duminică06.10
Luni07.10
Marți08.10
Miercuri09.10
Joi10.10
Vineri11.10
Sâmbătă12.10
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Arome din Creta
07:45 Istoria pe numere
08:35 Cele mai pitoresti rauri din lume
09:25 Demolatorii de baraje
10:15 O noua perspectiva
11:05 Odiseea mea greceasca
11:50 Curiozitati
12:00 Picturi celebre
12:54 decembrie
13:00 Pe marginea prapastiei
13:50 O lume ciudata
14:00 Dezastre naturale
14:48 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperiri
15:52 decembrie
16:00 Civilizatii disparute
16:54 decembrie
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:51 Digiportret - Mihail Cosuletu
18:00 Arome din Croatia
18:53 decembrie
19:00 Istoria pe numere
19:46 decembrie
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:48 Curiozitati
21:00 Din interiorul fabricii
22:00 Inginerie de varf
22:54 decembrie
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 Odiseea mea greceasca
00:35 Ultimele descoperiri
00:45 Picturi celebre
01:40 Pe marginea prapastiei
02:26 decembrie
02:30 Dezastre naturale
03:20 Descoperiri
04:15 Civilizatii disparute
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Arome din Croatia
07:42 Filler Digipedia Special Tg. Jiu
07:45 Istoria pe numere
08:31 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
08:35 Din interiorul fabricii
09:36 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
09:40 Inginerie de varf
10:35 Odiseea mea greceasca
11:25 Nasterea sistemului solar
12:00 Picturi celebre
12:53 Digi Portret - Cristian Lascu
13:00 O noua perspectiva
13:50 O lume ciudata
14:00 Dezastre naturale
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperiri
15:53 Digi portret - Dan Perjovschi
16:00 Civilizatii disparute
16:53 Digi Portret - Razvan Penescu
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:51 Digiportret - Mihail Cosuletu
18:00 Arome din Egipt
19:00 Istoria pe numere
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:48 Curiozitati
21:00 Secretele dinozaurilor din Jurasic
21:51 Portrete noi
22:00 Construit de mana omului
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 Odiseea mea greceasca
00:37 Portrete noi
00:45 Picturi celebre
01:40 O noua perspectiva
02:30 Dezastre naturale
03:20 Descoperiri
04:15 Civilizatii disparute
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Arome din Egipt
07:45 Istoria pe numere
08:31 Filler Digipedia Specia
08:35 Cele mai pitoresti rauri din lume
09:25 Secretele dinozaurilor din Jurasic
10:16 Filler Digipedia Specia
10:20 Construit de mana omului
11:15 Odiseea mea greceasca
12:00 Picturi celebre
13:00 O noua perspectiva
13:50 O lume ciudata
14:00 Dezastre naturale
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperiri
15:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
16:00 Civilizatii disparute
16:52 Portrete noi
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:55 Filler Asteroizi 1
18:00 Arome din Rusia
19:00 Istoria pe numere
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:48 Ultimele descoperiri
21:00 Apocalipsa unei gauri negre
21:54 Digi Portret - Radu Gologan
22:00 Construit de mana omului
22:52 Portrete noi
23:00 Cum s-a intamplat
23:50 Odiseea mea greceasca
00:40 Filler Asteroizi 1
00:45 Picturi celebre
01:40 O noua perspectiva
02:30 Dezastre naturale
03:20 Descoperiri
04:15 Civilizatii disparute
05:07 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Arome din Rusia
07:45 Istoria pe numere
08:35 Cele mai pitoresti rauri din lume
09:25 Apocalipsa unei gauri negre
10:20 Construit de mana omului
11:15 Odiseea mea greceasca
12:00 Picturi celebre
13:00 O noua perspectiva
13:50 O lume ciudata
14:00 Dezastre naturale
14:48 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperiri
15:55 Filler Asteroizi 3
16:00 Civilizatii disparute
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:50 Filler Asteroizi 2
17:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
18:00 Arome din Irlanda
18:53 Portrete noi
19:00 Istoria pe numere
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:48 Curiozitati
21:00 Secretele dinozaurilor din Jurasic
22:00 De la Paris spre Roma
22:47 Ultimele descoperiri
23:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:45 Odiseea mea greceasca
00:31 Ultimele descoperiri
00:45 Picturi celebre
01:40 O noua perspectiva
02:30 Dezastre naturale
03:20 Descoperiri
04:15 Civilizatii disparute
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Arome din Irlanda
07:40 Istoria pe numere
08:30 Cele mai pitoresti rauri din lume
09:20 Secretele dinozaurilor din Jurasic
10:15 De la Paris spre Roma
11:05 Odiseea mea greceasca
11:50 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
12:53 Ultimele descoperiri
13:00 O noua perspectiva
13:50 O lume ciudata
13:57 Filler Digipedia - PLANETE
14:00 Dezastre naturale
14:47 Curiozitati
15:00 Descoperiri
16:00 Civilizatii disparute
16:53 Portrete noi
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:52 Digi Portret - Razvan Suma
18:00 Arome din Jura
18:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
19:00 Istoria pe numere
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:47 Curiozitati
21:00 Din interiorul fabricii
22:00 De la Paris spre Roma
22:45 Curiozitati
23:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:45 Odiseea mea greceasca
00:31 Portrete noi
00:40 Picturi celebre
01:35 O noua perspectiva
02:25 Dezastre naturale
03:15 Descoperiri
04:10 Civilizatii disparute
05:05 Calatorii cosmice
05:30 Calatorii cosmice
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Arome din Jura
07:40 Istoria pe numere
08:30 Cele mai pitoresti rauri din lume
09:20 Din interiorul fabricii
10:25 De la Paris spre Roma
11:10 Odiseea mea greceasca
12:00 Picturi celebre
12:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
13:00 O noua perspectiva
13:50 O lume ciudata
14:00 Dezastre naturale
14:47 Curiozitati
15:00 Descoperiri
15:54 Portrete noi
16:00 Civilizatii disparute
16:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:49 Ultimele descoperiri
18:00 Arome din Kerala
18:53 Ultimele descoperiri
19:00 Istoria pe numere
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:47 Curiozitati
21:00 DIGIPEDIA
21:35 Grandioasele locuinte istorice
22:00 Hemingway
22:54 Digi Portret - Constantin Dumitriu
23:00 Secretele ghetii
00:00 Odiseea mea greceasca
00:45 Picturi celebre
01:40 O noua perspectiva
02:30 Dezastre naturale
03:20 Descoperiri
04:15 Civilizatii disparute
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Hemingway
06:55 Arome din Kerala
07:50 Istoria pe numere
08:40 Cele mai pitoresti rauri din lume
09:30 DIGIPEDIA
10:05 Secretele ghetii
11:05 Odiseea mea greceasca
11:51 Digiportret - Mihail Cosuletu
12:00 Picturi celebre
12:54 Digi Portret - Wargha Enayati
13:00 O noua perspectiva
13:50 O lume ciudata
14:00 Dezastre naturale
14:46 Curiozitati
15:00 Descoperiri
15:53 Digi Portret - Stefan Caltia
16:00 Civilizatii disparute
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:49 Ultimele descoperiri
18:00 Insulele Italiei
18:53 Digi Portret - Dan Dinu
19:00 Istoria pe numere
19:50 O lume ciudata
20:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
20:47 Ultimele descoperiri
21:00 Apocalipsa unei gauri negre
22:00 Hemingway
22:53 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
23:00 Secretele ghetii
23:55 Odiseea mea greceasca
00:41 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
00:45 Picturi celebre
01:40 O noua perspectiva
02:30 Dezastre naturale
03:20 Descoperiri
04:15 Civilizatii disparute
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice

Partenerii noștri

comunicat VIN O CLOCK 3

Din 6 octombrie, Ionela Năstase aduce magia vinului românesc la Digi24