Patru surori construiesc primul sat în stil "hobbit" din sudul Europei, pe dealurile verzi din centrul Bosnia şi Herţegovina, sperând să atragă fanii cărţilor şi filmelor din seria "Stăpânul inelelor" şi să îşi împărtăşească totodată amintirile din copilărie, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.
"Am ţinut adesea reuniuni de familie pe acest deal şi am discutat căutând cea mai bună modalitate de a profita de această privelişte în scop turistic", a declarat Milijana, cea mai mare dintre surorile Milicevic, arătând spre peisajul uluitor, cu un lac şi o vale cuibărite între dealuri.
Satul de hobbiţi, denumit Hobbiton Kresevo, este situat în satul Rakova Noga din apropierea vechiului oraş regal şi minier Kresevo, la aproximativ 40 de minute de mers cu maşina de capitala Sarajevo.
Anul trecut, Marija, inginer geolog în vârstă de 28 de ani, le-a propus surorilor ei Milijana, Vedrana şi Valentina să construiască o locuinţă în stilul căsuţelor hobbiţilor din cărţile scrise de J.R.R. Tolkien, amenajate sub pământ.
Surorile au decis ca aceste case să includă caracteristicile zonei în care ele locuiesc şi ca fiecare dintre ele să decoreze câte o locuinţă după bunul plac.
Au construit deja două case, iar alte trei sunt în construcţie.
Prima casă, cu uşă şi fereastră de formă rotundă, vopsite în verde, a fost denumită Lipa după satul în care Milijana şi-a petrecut cea mai mare parte din copilărie, alături de bunici.
"Lipa este nostalgia mea, amintirea unei copilării sănătoase în care grădinăritul era un joc social, animalele domestice erau prietenii, iar un butoi de tablă era Marea Adriatică", a declarat Milijana în casa decorată cu lemn.
A doua casă poartă numele Ober după o peşteră din Kresevo. Tavanul ei este decorat cu stalactite pentru a oferi senzaţia de trai în peşteră.
"În istorie, Ober a fost mina din care minerii din Kresevo extrăgeau minereu pe care îl topeau pentru a obţine aur", a spus Marija. Uşa şi fereastra casei ei sunt vopsite în roşu, după culoarea minereului cinabru.
Celelalte trei case, care urmează să fie finalizate în curând, vor fi de asemenea denumite după atracţii locale. Spre exemplu, Bedem, cu turnuri la colţuri, va purta numele cetăţii din Kresevo în care a stat ultima regină a Bosniei, Katarina.
Turişti din întreaga regiune şi din alte ţări europene au început deja să vină în vizită la case, a spus Marija.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual