O pictură realizată de Pablo Piccaso, intitulată "Cap de femeie", a fost recuparată de politia greacă la 9 ani dupa ce a fost furată din Galeria Naţională din Atena, relatează Agerpres.
Hoţul ar fi fost un bărbat în vârstă de 49 de ani, a relatat presa greacă, luni seară. Pictura a fost descoperită împreună cu o altă operă de artă, o lucrare deteriorată a pictorului olandez Piet Mondrian, într-un depozit, la circa 50 de kilometri de Atena.
Descoperirea celor două lucrari a fost confirmată de Ministerul Culturii din Atena. Mai multe detalii vor fi dezvăluite marţi dimineaţă în cadrul unei conferinţe de presă.
Poliţia a reluat investigaţiile în februarie anul trecut, după ce mai mulţi experţi au susţinut că lucrarea lui Picasso nu a apărut niciodată pe piaţa neagră, fapt ce a insemnat ca nu a părăsit niciodată Grecia.
Pictura este estimată la 16,5 milioane de euro, însă are şi o semnificaţie specială pentru Grecia, întrucât a fost oferită acestei ţări chiar de către artistul spaniol în semn de apreciere pentru rezistenţa dovedită de rezidenţii eleni împotriva trupelor naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual