Fiecare gospodărie din Ţara Galilor va avea posibilitatea de a planta un copac pe care îl va primi gratuit în cadrul unei scheme pentru combaterea schimbărilor climatice, a anunţat guvernul galez, informează DPA/PA Media, potrivit Agerpres.
Această schemă le va oferi locuitorilor ocazia să aleagă un copac pe care doresc să-l planteze chiar ei sau de a opta pentru plantarea unui arbore de către Coed Cadw, filiala din Ţara Galilor a Woodland Trust, cea mai mare organizaţie caritabilă de conservare a pădurilor din Regatul Unit.
Copacii vor fi disponibili începând din martie în cinci centre regionale, urmând ca până în octombrie să fie puse la dispoziţia cetăţenilor 20 de astfel de centre.
Potrivit ministrului adjunct pentru schimbări climatice, Lee Waters, costurile acestui proiect sunt estimate la aproximativ 2 milioane de lire sterline.
„Trebuie să plantăm mult mai mulţi copaci pentru a ne atinge obiectivele privind schimbările climatice până la sfârşitul acestui deceniu - trebuie să plantăm încă 86 de milioane de copaci în Ţara Galilor”, a spus oficialul.
El a precizat că numărul copacilor plantaţi trebuie „să crească de 15 ori în fiecare an”.
„Vrem ca gospodăriile să joace un rol. Am lansat o adevărată chemare la luptă”, a continuat Waters.
„Este un lucru practic deoarece dacă fiecare gospodărie ar planta un copac, am avea un milion de copaci plantaţi. Dar este vorba şi despre creşterea gradului de conştientizare, de a-i determina pe oameni să se gândească la natură şi la rolul pe care îl au arborii”, a adăugat el.
Waters a recunoscut că plantarea individuală a copacilor nu reprezintă răspunsul pentru atingerea obiectivelor stabilite şi a declarat că proprietarii de terenuri din Ţara Galilor, cum ar fi fermierii, ar trebui să joace şi ei un rol în acest sens. Se estimează că aproximativ 10% din terenurile utilizate pentru producţia de hrană trebuie transformate în pădure.
Natalie Buttriss, directoarea Coed Cadw, a declarat: „Suntem încântaţi să colaborăm cu guvernul galez în acest plan comunitar de oferire de copaci pentru ca mii de arbori indigeni să fie plantaţi. Vrem ca oameni din toate mediile să participe la plantarea pădurii naţionale pentru Ţara Galilor”'.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual