Spectacol rar al naturii în nord-estul Arabiei Saudite. Deşertul a fost acoperit zilele acestea de un covor format din flori violet, a căror apariţie a fost favorizată de ploile abundente din ultima perioadă, informează AFP, potrivit Agerpres.
Mohammed al-Moutairi, un profesor pensionat, a făcut aproape şase ore pe drum pentru a veni să admire acest fenomen rar în ţara lui.
"Nimeni nu se aşteaptă să vadă un astfel de spectacol al naturii în Arabia Saudită", a declarat el, aşezat pe o pătură alături de câţiva prieteni. Pentru a putea să admire spectacolul natural din Rhafa, fostul profesor a parcurs 550 de kilometri din oraşul în care locuieşte, aflat în centrul regatului saudit.
Priveliştea de aici "ne împrospătează sufletele", a adăugat el, vorbind despre aceste flori cunoscute în Arabia Saudită şi sub numele de "lavanda deşertului".
Ploile de iarnă au provocat inundaţii care au făcut victime în unele regiuni din vestul Arabiei Saudite la sfârşitul anului trecut, însă în regiunile din nord ele au readus deşertul la viaţă.
"Ca în rai"
Departe de blocurile de tip zgârie-nori şi de ambuteiajele rutiere, Nasser al-Karaani a parcurs la rândul lui 770 de kilometri venind din capitala ţării, Riad, pentru a vedea aceste flori înainte ca ele să se ofilească.
"Spectacolul durează doar 15-20 de zile pe an, atunci am venit aici în mod special, ca să profităm de el", a declarat acest om de afaceri saudit în vârstă de 55 de ani.
Însoţit şi el de câţiva prieteni, Nasser al-Karaani a scos din vehiculul său de teren un cort şi l-a montat apoi la faţa locului, o scenă obişnuită în regiunea Golfului Persic, conform tradiţiei beduine din zonă, dar care se produce arareori în mijlocul unui câmp de flori.
"E o atmosferă relaxantă", a adăugat antreprenorul saudit, aşezat alături de prietenii lui în jurul unui foc înainte să bea o ceaşcă de ceai.
În apropierea grupului, zeci de alţi vizitatori s-au aşezat la rândul lor pe pământ, în jurul unui foc, pentru a prepara ceaiul sau pentru a găti prânzul.
Locuitorii din zonă au alungat cămilele pentru a le împiedica să pască florile, care atrag atât turişti saudiţi, cât şi din ţări vecine.
Printre ei, Abderrahmane al-Marri nu regretă că a venit din Qatar.
"Spectacolul naturii a meritat efortul. Este ca şi cum ai fi în rai", a declarat el pentru AFP, după o călătorie de 12 ore.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual