Naturalistul britanic David Attenborough avertizează liderii mondiali că va fi prea târziu pentru lupta împotriva schimbărilor climatice în cazul în care summitul ONU privind clima organizat în Scoţia nu va avea succes. Naţiunile mai bogate au o responsabilitate morală de a acţiona, a adăugat acesta, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Marea Britanie a promovat conferinţa ONU COP26 privind schimbările climatice, din Glasgow, de pe 31 octombrie, drept ultima mare şansă de a încetini creşterea temperaturilor şi speră să îi convingă pe lideri să adopte obiective climatice mai dure.
Attenborough, în vârstă de 95 de ani, a declarat pentru BBC că va fi „cu adevărat catastrofic” dacă naţiunile mai bogate nu reuşesc să le susţină pe cele mai sărace, în condiţiile în care timpul trece.
„În fiecare zi care trece şi în care nu facem nimic în această privinţă este o zi irosită”, a spus naturalistul.
''Dacă nu acţionăm acum, va fi prea târziu” a subliniat Attenborough.
ONU a anunţat luni că nivelul concentraţiilor de gaze cu efect de seră a atins un record anul trecut, iar lumea este „foarte departe” de limitarea creşterii temperaturilor.
Attenborough a declarat că statele dezvoltate au datoria de a ajuta ţările mai sărace deoarece industrializarea a fost unul dintre cei mai importanţi factori care au condus la schimbările climatice. Naturalistul a avertizat că regiuni întregi din Africa riscă să devină nelocuibile.
Incendiile violente din Australia şi Statele Unite sunt încă considerate de unele voci drept incidente izolate, a spus el, chiar dacă evenimentele meteorologice extreme le-au demonstrat climatologilor că nu s-au înşelat, în ultimii 20 de ani, când au avertizat asupra creşterii temperaturilor.
„Cu fiecare lună care trece, devine din ce în ce mai incontestabil că schimbările asupra planetei, de care suntem responsabili, au aceste efecte devastatoare”, a spus naturalistul britanic.
David Attenborough a fost desemnat în acest an de Marea Britanie să desfăşoare acţiuni care să inspire demersuri pentru soluţionarea problemei schimbărilor climatice, în calitate de Avocat al Poporului, înaintea Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice (COP26), care se va desfăşura la Glasgow. Marea Britanie deţine în acest an preşedinţia conferinţei.
Naturalistul a fost, de asemenea, invitat să se adreseze liderilor mondiali şi publicului la summitul de la Glasgow, considerat cel mai important eveniment dedicat climei organizat după ''Acordul de la Paris'' din 2015.
- Te-ar putea interesa si:
- Descoperă tehnologia care redefinește lumea, pe 1 Decembrie, la Digi World
- Un portret semnat Caravaggio, expus pentru prima dată într-un muzeu din Roma
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...