Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională franceză Accor, care va circula abia din 2025. Rezervările încep marţi, însă preţurile biletelor au crescut deja puternic, relatează CNBC.
Tarifele de pornire pentru o călătorie de o noapte cu trenul de lux au crescut de la 2.000 de euro (2.168 USD) de persoană, în decembrie 2022, la 2.500 de euro de persoană în noiembrie 2023.
Ambele tarife au fost stabilite în timpul unei perioade de rezervare înainte de vânzare, care necesită depunerea unui avans rambursabil.
Dar tarifele de pornire au crescut acum la 3.500 de euro de persoană pe noapte, potrivit unui comunicat de presă publicat în martie. Aceasta este o creştere uluitoare de preţ cu 75% într-o perioadă de 16 luni.
Trenul este programat să înceapă să circule în primăvara lui 2025, potrivit Accor, compania multinaţională franceză de ospitalitate care operează trenul.
Ce se întâmplă?
Accor nu a răspuns direct la întrebarea CNBC cu privire la motivul din spatele creşterii abrupte a preţurilor.
Un reprezentant a spus: „Preţurile evoluează în funcţie de ocupare, sezon, rută şi tipul de cabină”.
Cu toate acestea, din nou, trenul nu funcţionează încă.
Preţurile biletelor sunt încă mai mici decât cele ale unui alt tren care foloseşte numele ”Orient Express” în Europa - Venice Simplon-Orient-Express.
Tarifele pe noapte pentru acel tren, care este operat de compania Belmond, deţinută de grupul LVMH, încep de la 7.060 de lire sterline (8.925 de dolari) per pasager, potrivit site-ului său.
Dave Goodger, director general pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa la Tourism Economics, o companie Oxford Economics, a declarat că preţurile în creştere sunt cauzate de disponibilitatea continuă a consumatorilor de a plăti tarife mai mari pentru experienţe de lux. Dar, a spus el, probabil că acesta nu este singurul motiv.
„Cererea de călătorii de lux se reflectă în unele creşteri continue ale preţurilor. Cu toate acestea, creşterile de preţ nu sunt profitabile şi sunt în mare măsură în concordanţă cu creşterea costurilor, inclusiv cu costurile mai mari cu personalul, precum şi cu cerinţele crescute ale serviciului datoriei”.
Goodger a numit creşterea preţului trenului La Dolce Vita „un fel de excepţie”, dar a menţionat şi că reflectă serviciul unic pe care îl oferă.
Trenurile ”La Dolce Vita”
La Dolce Vita Orient Express al Accor urmează să parcurgă nouă rute prin Italia, inclusiv o călătorie de coastă de la Palermo la Roma şi o alta de la Roma la comuna toscană Montalcino.
Trenul ”La Dolce Vita” – care se traduce prin ”Viaţa Dulce” – reflectă epoca glamourului italian surprins de faimosul film din 1960 al lui Federico Fellini cu acelaşi nume.
Filmul este, probabil, cunoscut cel mai mult pentru scena în care actriţa Anita Ekberg a făcut baie în Fântâna Trevi, un grst pentru care turiştii pot fi amendaţi cu o sumă uriaşă.
Rezervările pentru tren se deschid prin telefon pe 2 aprilie şi prin site-ul web al trenului din 24 aprilie.
Accor intenţionează să lanseze un alt tren – numit ”The Orient Express” – folosind vagoane restaurate din secolul al XIX-lea, care au făcut parte odată din trenul istoric ”Nostalgie-Istanbul-Orient-Express”.
Trenul va parcurge diverse rute prin Europa, inclusiv ruta emblematică Paris-Istanbul. Iniţial programat să fie lansat în acest an, trenul este acum programat să înceapă serviciile în 2026, transmite News.ro.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual