Autorităţile din Vietnam au inaugurat vineri, 29 aprilie, un pod din sticlă ce oferă pietonilor senzaţia că păşesc în gol la înălţimea de 150 de metri deasupra unei jungle luxuriante, informează AFP și Agerpres.
Această atracţie turistică, denumită "Bach Long" ("Dragon alb"), construită în provincia Son La, şerpuieşte de-a lungul unui versant montan înainte de a se termina printr-un pod suspendat deasupra unei văi spectaculoase şi are o lungime totală de 632 de metri.
"Să priveşti în jos este destul de impresionant la început, dar trebuie să avansezi cu încredere şi apoi e genial", a declarat unul dintre vizitatori.
Citește și: Un oraş german permite înotul topless în piscine pentru a încuraja egalitatea dintre sexe
Baza podului a fost realizată dintr-o sticlă ce poate să susţină până la 450 de persoane în acelaşi timp, oferind totodată o panoramă spectaculoasă asupra vegetaţiei de la sol.
"Plimbându-se pe acest pod, turiştii pot să admire frumuseţea naturii", a declarat Hoang Manh Duy, un reprezentant al companiei care administrează podul. Compania în cauză afirmă că noul pod reprezintă cea mai lungă structură de sticlă din lume, doborând recordul de 526 de metri deţinut de celebrul pod suspendat din provincia chineză Guangdong.
Reprezentanţii Cărţii Recordurilor Guinness vor anunţa luna viitoare dacă vor autentifica noul record. "Bach Long" este cel de-al treilea pod din sticlă construit în Vietnam.
Autorităţile vietnameze încearcă să atragă din nou fluxuri de vizitatori în ţară după ce graniţele naţionale au rămas închise timp de doi ani din cauza pandemiei de COVID-19, fapt care i-a împiedicat pe turiştii străini să ajungă în Vietnam.
Citește și: Vizitele la Veneţia se vor face doar pe bază de rezervare. Ce presupune noul sistem ce urmează să fie
Foto: Profimedia
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual