The Oldest Inscribed Tablet of the Ten Commandments at Sotheby's

O tăbliţă gravată cu Cele Zece Porunci, vândută cu 5 milioane de dolari la o licitaţie în New York

O tăbliţă gravată cu Cele Zece Porunci, vândută cu 5 milioane de dolari la licitaţie. Profimedia

O tăbliţă de marmură descrisă de casa de licitaţii Sotheby's din New York drept cea mai veche din lume gravată cu Cele Zece Porunci a fost vândută miercuri cu peste 5 milioane de dolari, în pofida semnelor de întrebare legate de autenticitatea sa.

După o licitaţie care a durat câteva minute la sediul societăţii, obiectul de 52 de kilograme, care conform Sotheby's datează dintr-o perioadă cuprinsă între anii 300 şi 800 din perioada romană bizantină, a fost adjudecat pentru 4,2 milioane de dolari, sau 5.004.000 de dolari inclusiv costurile. Sotheby's îi estimase valoarea între 1 şi 2 milioane de dolari.

Descoperită în 1913 în timpul săpăturilor pentru construirea unei căi ferate pe actualul teritoriu al Israelului, tăbliţa este inscripţionată, în alfabet paleo-ebraic, cu nouă din Cele Zece Porunci care apar în Biblie şi Tora.

Potrivit sothebys.com, poruncile conţinute de această tăbliţă omit îndemnul "Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău", incluzând o nouă directivă, de închinare pe Muntele Garizim, loc sfânt al samaritenilor, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Persoana care a dezgropat-o nu şi-a dat seama de importanţa ei şi a dus-o acasă pentru a o folosi la pavaj. A rămas acolo circa 30 de ani, până când un arheolog care locuieşte în Israel, dr. Jacob Kaplan, i-a recunoscut importanţa şi a cumpărat-o", a explicat pentru AFP Sharon Liberman Mintz, specialistă în texte iudaice la Sotheby's New York, în cadrul unei prezentări a obiectului, la începutul lunii decembrie.

Piatra a trecut ulterior prin Muzeul Tora din Brooklyn, fiind achiziţionată apoi de un colecţionar privat, ultimul său proprietar înainte de vânzare.

The Oldest Inscribed Tablet of the Ten Commandments at Sotheby's

O tăbliţă gravată cu Cele Zece Porunci, vândută cu 5 milioane de dolari la licitaţie. Profimedia

Potrivit specialistei Sotheby's, "nu mai există nicio piatră de acest tip în mâini private (...) toate celelalte piese sunt fragmente mici" şi se află în muzee.

Alţi experţi citaţi de The New York Times au făcut apel la prudenţă, înainte de licitaţie, dată fiind dificultatea de a autentifica un astfel de obiect. "Printre obiectele provenind din această regiune sunt numeroase falsuri", a declarat directorul de cercetare de la Penn Cultural Heritage Center din Philadelphia, Brian Daniels, estimând în acelaşi timp că acest obiect ar putea fi "autentic".

"Nu există nicio modalitate de a şti" cât de veche este piatra, a adăugat preşedintele Departamentului de limbi şi civilizaţii clasice şi din Orientul Apropiat al Universităţii George Washington, Christopher Rollston.

În comunicatul său prin care anunţa rezultatul licitaţiei, Sotheby's a precizat că "acest obiect istoric a fost studiat de cei mai mari specialişti în domeniu şi menţionat în numeroase articole şi lucrări ştiinţifice, dintre care cel mai recent a fost publicat la începutul acestui an".

Te-ar putea interesa si:
Lucian Mîndruță și Digi FM aduc bucurie și magie copiilor din satele uitate, în Turul Târgurilor de...
Sute de participanți la cursa tradiţională de alergare în costume de Moş Crăciun, la Guadalajara
Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la...

Programul Zilei

Sâmbătă21.12
Duminică22.12
Luni23.12
Marți24.12
Miercuri25.12
Joi26.12
Vineri27.12
06:00 Secretele istoriei
07:50 Trenurile care au schimbat lumea
08:35 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
09:25 Apocalipsa dinozaurilor
10:20 DIGIPEDIA
10:50 Grandioasele locuinte istorice
11:15 Cum sa devii martian
11:40 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
12:54 Digi Portret - Constantin Dumitriu
13:00 Calatoria
14:00 Arome din Sudan
14:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:00 Navigand prin lume
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:50 Ultimele descoperiri
18:00 Trenurile care au schimbat lumea
18:43 Ultimele descoperiri
19:00 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:47 Curiozitati
20:00 Apocalipsa dinozaurilor
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Cum sa traiesti peste 100 de ani
22:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
22:45 Secretele istoriei
00:40 Picturi celebre
01:35 Calatoria
02:30 Arome din Sudan
03:25 Navigand prin lume
04:16 Filler Colectionarii - 3
04:20 O noua perspectiva
05:06 Fillere Jurnalul de Stiinte
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw
06:00 Secretele istoriei
07:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
07:55 Trenurile care au schimbat lumea
08:40 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
09:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
09:30 Apocalipsa dinozaurilor
10:25 Cum sa traiesti peste 100 de ani
11:16 Filler Ingrediente - Mierea 2
11:20 Cum sa devii martian
11:45 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Calatoria
13:51 Digi Portret - Wargha Enayati
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
14:00 Arome din Tunisia
15:00 Navigand prin lume
15:51 Digi Portret - Justin Ionescu
15:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:56 Filler Ingrediente - Strugurele 2
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:50 Curiozitati
18:00 Trenurile care au schimbat lumea
18:44 Ultimele descoperiri
19:00 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:47 Curiozitati
20:00 Lacurile lui Simon Reeve
21:00 O bucatica dintr-un asteroid
22:00 Arome din Santorini
22:55 Secretele istoriei
00:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
01:00 Misterul avionului prabusit
01:35 Calatoria
02:26 Filler Ingrediente - Rosia
02:30 Arome din Tunisia
03:25 Navigand prin lume
04:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
04:20 O noua perspectiva
05:06 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw
06:00 Secretele istoriei
08:02 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
08:05 Trenurile care au schimbat lumea
08:50 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
09:37 Digipedia - China
09:40 Lacurile lui Simon Reeve
10:41 Filler Ingrediente - Rosia 2
10:45 Arome din Santorini
11:40 Cum sa devii martian
12:00 Picturi celebre
12:54 Filler Cum sa prinzi 100 - HOREZU
13:00 Calatoria
13:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:00 Arome din Venetia
14:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:00 Navigand prin lume
15:50 Ultimele descoperiri
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:55 Fillere Jurnalul de Stiinte
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:50 Ultimele descoperiri
18:00 Trenurile care au schimbat lumea
18:42 Ultimele descoperiri
19:00 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:48 Curiozitati
20:00 Lacurile lui Simon Reeve
21:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
21:50 Ultimele descoperiri
22:00 America salbatica
22:55 Secretele istoriei
00:50 Poporul impotriva Ku Klux Klan
01:35 Calatoria
02:26 Filler Ingrediente - Cafeaua 2
02:30 Arome din Venetia
03:25 Navigand prin lume
04:15 Filler Ingrediente - Mierea
04:20 O noua perspectiva
05:05 Filler Ingrediente - Strugurele
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw
06:00 Secretele istoriei
07:55 Trenurile care au schimbat lumea
08:40 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
09:30 Lacurile lui Simon Reeve
10:30 America salbatica
11:25 Ce vad animalele?
11:55 Filler Ingrediente - Cafeaua
12:00 Picturi celebre
12:54 Filler Ingrediente - Mierea
13:00 Calatoria
13:51 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
13:55 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
14:00 Arome din insula de nord a Noii Zeelande
14:53 Filler Calusarii
15:00 Navigand prin lume
15:50 Curiozitati
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:55 FILLER COLECTIONARII 2 RALUCA PARTENIE
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:50 Ultimele descoperiri
18:00 Trenurile de lux ale Marii Britanii
18:48 O lume ciudata
19:00 Spectaculoasa planeta albastra
19:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Lacurile lui Simon Reeve
21:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
21:48 Ultimele descoperiri
22:00 Arome din Paris
22:55 Secretele istoriei
01:10 Un infinit de curcubeie
01:35 Calatoria
02:26 FILLER COLECTIONARII 2 EUGEN CIOCAN
02:30 Arome din insula de nord a Noii Zeelande
03:25 Navigand prin lume
04:15 FILLER COLECTIONARII 2 DUMITRU
04:20 O noua perspectiva
05:06 FILLER COLECTIONARII 2 FLORIAN CIOBANU
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw
06:00 Secretele istoriei
08:15 Trenurile de lux ale Marii Britanii
09:05 Spectaculoasa planeta albastra
10:00 Lacurile lui Simon Reeve
11:01 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
11:05 Arome din Paris
12:00 Picturi celebre
12:56 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
13:00 Calatoria
13:51 Filler Ingrediente - Graul
13:57 Filler Digipedia - PLANETE
14:00 Arome din insula de sud a Noii Zeelande
14:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
15:00 Navigand prin lume
15:50 Ultimele descoperiri
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:54 FILLER COLECTIONARII 2 VASILE GRIGORE
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:50 Curiozitati
18:00 Trenurile de lux ale Marii Britanii
18:48 O lume ciudata
19:00 Spectaculoasa planeta albastra
19:51 Filler Ingrediente - Berea
20:00 DIGIPEDIA
20:30 DIGIPEDIA
21:00 Cum sa traiesti peste 100 de ani
21:51 Filler Tinutul Buzaului
22:00 Nava spatiala Lucy: despre originile sistemului solar
22:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
23:00 Secretele istoriei
00:54 Filler Vocile Operei 1
01:00 Ultimele descoperiri
01:29 Filler Vocile Operei 2
01:35 Calatoria
02:30 Arome din insula de sud a Noii Zeelande
03:25 Navigand prin lume
04:15 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
04:20 O noua perspectiva
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw
06:00 Secretele istoriei
07:55 Spectaculoasa planeta albastra
08:50 DIGIPEDIA
09:20 DIGIPEDIA
09:55 Cum sa traiesti peste 100 de ani
10:50 Nava spatiala Lucy: despre originile sistemului solar
11:47 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
12:54 decembrie
13:00 Insulele
13:51 Filler Vocile Operei 3
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
14:00 Arome din Insulele Canare
14:51 Filler Vocile Operei 4
14:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENE?TI
15:00 Navigand prin lume
15:51 decembrie
15:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:55 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:50 Curiozitati
18:00 Trenurile de lux ale Marii Britanii
18:47 O lume ciudata
18:56 decembrie
19:00 Spectaculoasa planeta albastra
19:54 decembrie
20:00 Universul
20:54 decembrie
21:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
21:48 Ultimele descoperiri
22:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
22:45 Secretele istoriei
00:40 Picturi celebre
01:35 Insulele
02:26 decembrie
02:30 Arome din Insulele Canare
03:25 Navigand prin lume
04:20 O noua perspectiva
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw
06:00 Secretele istoriei
07:55 Spectaculoasa planeta albastra
08:50 Universul
09:45 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
10:32 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
10:35 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
11:20 Locul favorit al lui Stephen Hawking
11:48 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
12:53 decembrie
13:00 Insulele
13:52 Digiportret - Mihail Co?uletu
14:00 Arome de pe Valea Loarei
14:52 decembrie
15:00 Navigand prin lume
15:52 Portrete noi
16:00 O noua perspectiva
16:46 O lume ciudata
16:56 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
17:00 Vacanta raw
17:25 Vacanta raw
17:49 Ultimele descoperiri
18:00 Trenurile de lux ale Marii Britanii
18:47 O lume ciudata
18:57 Gradina Botanica
19:00 Spectaculoasa planeta albastra
19:54 decembrie
20:00 Universul
20:53 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Grandioasele locuinte istorice
22:00 Aparitia mamiferelor
22:55 Secretele istoriei
00:45 Poporul impotriva Ku Klux Klan
01:28 Digi Portret - Cristian Lascu
01:35 Insulele
02:26 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
02:30 Arome de pe Valea Loarei
03:25 Navigand prin lume
04:20 O noua perspectiva
05:10 Vacanta raw
05:35 Vacanta raw

Partenerii noștri

2024 Rockefeller Center brad

Bradul de Crăciun din Rockefeller Center a fost aprins. Are 23 de metri înălțime și e iluminat de 50.000 de beculețe...

Bradul de Crăciun din Rockefeller Center a fost aprins, marcând ceea ce mulţi consideră adevăratul...