Disneyland Paris / Foto: Profimedia

Disneyland Paris, 30 de ani de la inaugurare. Câte sute de milioane de persoane i-au trecut pragul și ce surprize îi așteaptă pe vizitatori

Disneyland Paris sărbătorește 30 de ani de la inaugurare/ Foto: Profimedia

Disneyland Paris sărbătoreşte anul acesta 30 de ani de la inaugurare şi, în plus faţă de noi spectacole şi decoruri, îi oferă cu această ocazie personajului Minnie Mouse un costum-pantalon conceput de designerul britanic Stella McCartney.

De la inaugurarea sa, în 12 aprilie 1992, la Chessy, în departamentul Seine-et-Marne, la 30 km de capitală, Disneyland Paris a primit 375 de milioane de vizitatori şi are în prezent 16.000 de angajaţi. În 6 martie vor începe festivităţile şi, cu aceasta ocazie, Disneyland Paris va beneficia de serviciile stilistei Stella McCartney, scrie Agerpres.

Disneyland Paris

Disneyland Paris / Foto: Profimedia

"Mi-am dorit ca Minnie să poarte primul ei costum cu pantaloni la Disneyland Paris, aşa că am conceput unul dintre costumele mele emblematice, un smoking albastru, folosind ţesături din surse responsabile. Această nouă interpretare a costumului ei cu buline face din Minnie Mouse un adevărat simbol al progresului pentru o nouă generaţie. Ea îl va purta în onoarea lunii femeilor, în martie 2022",", a declarat stilista britanică, cunoscută pentru angajamentul său faţă de mediu, într-un videoclip difuzat în timpul unei conferinţe de presă.

Citește și: Disneyland lansează unul dintre cele mai scumpe sandvișuri din lume, la prețul uluitor de 100 de dolari. Ce ingrediente conține

Disneyland Paris

Disneyland Paris / Foto: Profimedia

Colaborarea nu se opreşte însă aici, întrucât un tricou cu Minnie Mouse pentru Ziua Internaţională a Femeii va fi vândut în magazinele Stella McCartney pe 8 martie şi o "colecţie capsulă" inspirată din filmul "Fantasia" va fi lansată în primăvară.

200 de drone și 350 de produse noi

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O altă noutate pentru marcarea celor 30 de ani: un spectacol zilnic cu 200 de drone, proiectat cu sprijinul specialistului european Dronisos, cu sediul la Bordeaux. Este pentru prima dată când un parc Disney foloseşte drone pentru un spectacol zilnic deasupra castelului său, potrivit organizatorilor. Vor fi modificate şi parcurile florale, precum şi spectacolul din piaţa centrală şi costumele lui Mickey şi ale prietenilor săi.

Citește și: Și-a lăsat părul să crească de la vârsta de 5 ani. Cum arată femeia supranumită Rapunzel de Ucraina

Parcul dispune de 63 de magazine, pentru care au fost create 350 de produse noi dedicate celei de-a 30-a aniversări, "cel mai important program de merchandising realizat vreodată la Disneyland Paris".
În plus faţă de aniversare, un alt moment important aşteptat este deschiderea "în această vară" a noii atracţii Avengers Campus, dedicată universului Marvel.

Foto: Profimedia

Te-ar putea interesa si:
Sub o ploaie de petale, turiştii şi localnicii din Tokyo admiră frumuseţea cireşilor înfloriţi...
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără...
În aprilie, pe Film Now, ține pasul cu eroi legendari și destine pe muchie de cuțit

Partenerii noștri

1280x720px_comunicat

DIGI, în căutarea următoarei generații de specialiști tech la Târgul IT&C

DIGI, lider în industria de telecomunicații din România și un actor important pe piața europeană...