Un instrument muzical cu o vechime de aproape trei secole, supranumit "un Leonardo da Vinci al viorilor", ar putea fi vândut cu până la 10 milioane de euro (10,6 milioane de dolari) în cadrul unei licitaţii care va avea loc luna viitoare, a anunţat casa franceză care organizează evenimentul, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Fabricat în 1736 de veneratul lutier italian Giuseppe Guarneri, instrumentul muzical este deţinut de virtuozul violonist francez Regis Pasquier, iar sunetul său a reverberat în săli de concert din întreaga lume.
"Există multe viori, însă aceasta este ca şi cum ai vinde un Rembrandt, un Goya sau chiar un tablou Leonardo da Vinci", a declarat Sophie Perrine de la casa de licitaţii Aguttes, de lângă Paris.
Realizat din lemn de arţar, instrumentul este unul dintre cele aproximativ 150-200 produse de Guarneri, a căror calitate şi longevitate rivalizează cu cele ale viorilor lutierului Antonio Stradivari. Guarneri a fost însă mult mai puţin prolific comparativ cu compatriotul şi contemporanul său.
Realizată în perioada de vârf a carierei lui Guarneri, vioara a fost cumpărată în urmă cu peste 20 de ani de Pasquier, care a susţinut un concert cu ea a doua zi după achiziţie, fără ca măcar să exerseze, potrivit reprezentantei casei de licitaţii. "Pentru el, acest instrument era perfect", a spus ea.
De atunci, violonistul a cântat la acest instrument în săli prestigioase, inclusiv la Carnegie Hall din New York şi la Opera Garnier din Paris.
Vioara va fi scoasă la licitaţie pe 3 iunie după o vizionare de trei zile. Preţul său de bază estimat este de 4 până la 4,5 milioane de euro, însă Perrine a declarat că s-ar putea vinde cu până la 10 milioane.
"Este un lucru atât foarte vechi, cât şi foarte actual şi viu", a spus ea. "Iar acest lucru mic va continua să le ofere ocazia oamenilor să-i audă sunetul excepţional în anii ce vor veni", a adăugat Sophie Perrine.
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual