Conform experților, consumul unui măr pe zi timp de un an vă poate ajuta să scăpați de colăceii inestetici din jurul taliei și de kilogramele în plus (în jur de șase kilograme pe an).
Fructele sunt alimente pline de fibre, care au rolul de a provoca "senzația de plin", rezultând în consumul unor mese mai mici și evitarea gustărilor care constau, de obicei, în alimente nesănătoase.
Conform nutriţionistului Rob Hubson, merele sunt de trei ori mai sățioase ca un baton de ciocolată, fiind, de asemenea, și mult mai sănătoase.
„Merele conțin 1,2g fibre dietetice la 100g, iar consumul acestora ne ajută să alungăm senzația de foame și să mâncăm mai puțin, mai ales când sunt consumate înainte de masă." explică Rob Hubson pentru TheSun.
Citeşte şi: Ți-e sete mereu? 10 motive pentru care corpul îți cere apă întruna
„Pectina, fibra găsită în mere, ajută, de asemenea, la reglarea bacteriilor din intestin, care la rândul lor pot ajuta la suprimarea creșterii în greutate și a acumulării de grăsime în organism.” continuă acesta.
Acest plan alimentar, numit "Happy Apple", conform căruia este indicat să conumi un mar pe zi timp de un, pentru pierderea în greutate, a fost susținut și de un dietetician din Brighton, pe nume Lucy Dawson.
„Dacă pot reduce din greutate, prin simplul fapt de a mânca un măr înainte de cină, atunci este dieta potrivită pentru mine." a pus ea.
Citeşte şi: Cum să previi mâncatul în exces atunci când lucrezi de acasă. 4 sfaturi care te vor ajuta
- Te-ar putea interesa si:
- Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri...
- Florenţa ia măsuri pentru a combate turismul excesiv. Restricțiile anunțate în orașul italian
- Când se redeschide Catedrala Notre-Damme din Paris. 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual