Bujorul este de marți declarat Floare Naţională a României, transmite Agerpres.
"Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede proiectul adoptat de Camera Deputaţilor.
Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.

Bujor. Shutterstock
De asemenea, acestea vor putea organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.
Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte şi pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană.
Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor. Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.
- Te-ar putea interesa si:
- Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...
- Grupul DIGI, contribuție de 357 milioane de lei la bugetul de stat în primul trimestru al anului...
- FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva