Comunicate de presă
În perioada ianuarie – septembrie 2024, Grupul DIGI a virat către bugetul de stat suma de aproximativ 1 miliard de lei, sumă care reprezintă taxe, contribuții și impozite aferente operațiunilor tuturor entităților din România ale Grupului.
Compania pune în practică o viziune de business bazată pe investiții durabile și tehnologii avansate, cu scopul de a satisface nevoile tot mai variate ale clienților. DIGI aduce pe piața autohtonă servicii de telecomunicații fixe și mobile de cea mai bună calitate, la prețuri avantajoase, de care se bucură, de trei decenii, milioane de abonați.
Grupul DIGI și Asociația Îngeri pentru Suflete își unesc forțele pentru al treilea an la rând în derularea proiectului de responsabilitate socială „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun”, parte a programului anual „Rechizite pentru viitor”. Prin intermediul acestui demers, elevii din localitățile Vinga, Mailat și Mănăstur, județul Arad vor avea din nou la dispoziție toate rechizitele școlare, odată cu dotarea dulapurilor din incinta unităților de învățământ cu cele necesare participării la cursuri.
Educația de astăzi este fundația unui mâine mai bun, iar performanțele elevilor depind în mod direct de existența unei infrastructuri adecvate și a unui mediu propice de învățare...
Pentru al patrulea an consecutiv, Grupul DIGI continuă parteneriatul derulat alături de promotorii proiectului “Școala fără Pauză” - Băneasa Shopping City și Asociația Banca de Bine, cu misiunea comună de a preveni abandonul școlar astfel încât tinerii din comunitățile rurale defavorizate să aibă un parcurs educațional neîntrerupt care să le permită să își atingă pe deplin potențialul. De-a lungul fiecărei ediții, campania a demonstrat că un sprijin constant și bine direcționat poate contribui semnificativ la reducerea ratei de părăsire a școlii, ajutând mii de elevi să rămână conectați la educație și să dezvolte aptitudinile necesare unei bune integrări sociale.
Până la data de...