Comunicat de presă - Ramon Cotizo și Nono Semen preiau ștafeta matinalului Digi FM de vacanță. (31.07.2020)
Ramon Cotizo și Nono Semen sunt ”Regii dimineților de vacanță” și preiau ștafeta matinalului Digi FM, în luna august. În fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00, cei doi aduc energie și voie bună ascultătorilor Digi FM.
„Eu vara nu dorm! Pe bune. Mă ține căldura treaz. Colegii mei s-au bucurat la auzul veștii și mi-au spus că eu sunt alesul pentru matinalul Digi FM de vacanță. Ce nu știau ei este că eu vara nu dorm - noaptea... Așa că, după ce am tras bățul scurt (mai scurt decât Ciuclaru), vă aștept în fiecare dimineață de la ora 7:00 să ne trezim împreună sau mă treziți și pe mine. Nu o să fiu singur. Cel mai bun amic și coleg al meu, Nono, o să se alăture acestei nebunii de-o vară.
Cum suntem două firi puse pe glume, cred că o să ne descurcăm onorabil. Colegii ne strigă deja Regii dimineților sugubețe. Bețe scurte, clar. Dar ne bucurăm. Ne bucurăm pentru că o să fim cu voi, pentru că dimineața bună se face cu un zâmbet, o glumă, o voce prietenoasă, alături de ascultătorii Digi FM, la prima cafea a zilei, în drum spre job sau în concediu,” a spus Ramon Cotizo, completat de Nono Semen: „Fie că ești în vacanță sau la job, la Digi FM vei simți un vibe bun alături de doi oameni sinceri, deschiși și bucuroși că pot să-ți fie aproape.”
Ca să știi. Digi FM este combinația ideală de știri, dezbateri de substanță, interviuri și cea mai bună muzică. Alături de Pro FM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Chill FM, cele patru posturi fac parte din grupul Digi | RCS & RDS, care mai deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.