Comunicat de presă - Interviu cu Bogdan Chirițoiu, Director Digi Documentare: „Documentarul este o poartă deschisă către cunoaștere, lărgire a orizontului ș. (28.04.2022)

După doi ani dificili în care televiziunea a cunoscut schimbări majore, documentarele, numite și „imagini ale realității”, au urmat trendurile și și-au adaptat conținutul în timp real. În acest interviu, colegul nostru Bogdan Chirițoiu, Director Digi Documentare, ne vorbește atât despre provocările domeniului, cât și despre curiozitatea și curajul de a experimenta într-o eră a producției tot mai dinamică. Filosofia lui Bogdan și a echipei DigiDocs presupune un mix între skill-uri - precum răbdarea, creativitatea, atenția la detalii -, pasiune și corelarea între cerința publicului și realitatea prezentului.

Drept dovadă a faptului că pasiunile nu trebuie abandonate, sacrificate sau lăsate la nivelul unui „vis fascinant”, în acest interviu veți explora o altă lume a televiziunii, din perspectiva unui pasionat de cunoaștere infinită. Bineînțeles, orice om încearcă să asigure un work-life balance sau să evadeze din cotidianul alert, așadar, descoperiți și doza de inspirație (de care poate aveați nevoie).

Ne poți spune câteva cuvinte despre tine, parcursul tău profesional și ce te-a determinat să alegi acest domeniu?

Curiozitatea, dar și curajul de a experimenta cred că mi-au stabilit traiectoria, începând chiar cu prima parte a vieț Îmi amintesc că televiziunea era o fascinație greu de stăpânit pentru mine. Și nu prea era televiziune în anii ‘70 - ’80. Eram oricum un privilegiat, pentru că aveam propriul meu televizor, asta pe la 10-11 ani, e adevărat, o relicvă (marca Venus), un televizor cu lămpi, alb-negru, dar încă funcțional, moștenit de la o străbunică care tocmai plecase într-o lume mai bună. La 12 ani, plictisit de congresele lui Nea Nicu, mi-am fabricat prima „antenă de bulgari” cu care am reușit să văd și altceva decât propaganda cotidiană. Îmi diversificasem, fără să știu, portofoliul de canale. Aveam acum acces la mai multe filme și documentare. Datorită acestei antene rotunde m-am îndrăgostit iremediabil de Tarkovsky și de filmul cult, de documentarele de artă și de știință. Dar, în lipsa unei oferte prea bogate, am pendulat în următorii ani între lectură și televiziune, în căutări și descoperiri pe care nu le voi uita niciodată. Îmi amintesc că așteptam sâmbăta seara pentru Teleenciclopedia și nu ratam niciodată vreo emisiune. Încă îmi revin în memorie vocile lui Pittiș și a Sandei Țăranu renăscând amintiri frumoase dintr-o perioadă gri și tristă. În 1993, eram student la ANEFS și se organizase o selecție de „specialiști în sport” pentru un nou canal de televiziune care începea să emită în București, Canalul 31. Din nou, curiozitatea și curajul de a experimenta, dar mai ales vechea pasiune pentru televiziune, mi-au făcut loc în această minunată lume a televiziunii. Sub coordonarea marelui om de televiziune Ilie Ciurescu, eu și un grup de 20 de tineri, toți în jurul vârstei de 25 de ani, am învățat bazele jurnalismului și așa am început să lucrăm într-unul dintre cele mai curajoase și mai inovative proiecte media ale anilor ‘90. Canalul 31 s-a transformat în PRO TV, eu am experimentat în continuare aproape toate subdomeniile televiziunii, sub spectrul aceleiași fascinații. Au fost ani de acumulări de informație și de experiențe de o intensitate fantastică, comprimați într-o capsulă a timpului pe care o consider o adevărată minune.

Filmele documentare au reușit, dintotdeauna, să reflecte adevăruri și realități cotidiene. Care sunt „acele” experiențe pe care ți-ai dorit să le asiguri oamenilor prin producțiile/ conținuturile difuzate?

Documentarul este o poartă deschisă către cunoaștere, lărgire a orizontului și a curiozității. Nu cred că există domeniu care să nu se regăsească intens reflectat în documentar. Noi, prin intermediul Digi Documentare, propunem doar câteva zone și domenii, fiindcă este imposibil să acoperim integral „universalitatea” informației disponibile, însă încercăm să ne concentrăm pe principalele linii de trend, dar de la care se poate continua nișarea informației până la distilarea unor subiecte extrem de precise. Urmărim permanent răspunsul publicului și ne adaptăm, aproape în timp real, și cred că această dinamică este un avantaj important într-o piață media atât de concurențială.

Cum ai descrie lumea documentarelor dacă te-ai raporta la profilul publicului din România, respectiv la preferințele generaționale?

România, ca piață TV, a fost mereu una foarte „demanding” și, de aceea, a devenit una foarte sofisticată. Oferta de programe de calitate de pe piață este uriașă, accesibilitatea incredibil de facilă, iar prețul incomparabil mai avantajos, raportat la alte piețe, deci chiar cred că România este un El Dorado al televiziunii, cel puțin europene. Și acest lucru se vede și în domeniul Documentarelor. Sunt câteva zeci de canale TV care difuzează programe de tip „factual”, toate fiind disponibile atât în format SD, cât și HD (care a devenit noul standard), iar diversitatea tematică este uluitor de mare. Chiar dacă aș putea fi contrazis, consider că, în primă fază, publicul se împarte în public care se poate „concentra” pe o perioadă medie de timp, să zicem peste 30 de minute, și public care preferă programele scurte. Bineînțeles că acest lucru este o tendință la nivel global, generată de ritmul vieții, educație, tehnologie etc. și România nu face excepție. Cred că publicul tânăr este deja obișnuit cu episoade scurte, iar cel de peste 50 de ani consumă încă programe de peste 30 de minute. Însă, această tendință va schimba rapid și formatele de producție pentru că cererea stabilește oferta. Cum spuneam mai sus, România este mereu în topul tendințelor din această perspectivă și, de aceea, publicul autohton va „experimenta” printre primii aceste schimbări globale. Iar noi, Canalele Documentare, va trebui să ne adaptăm, oferind produsul optim solicitat de piață. 

Care sunt principalele abilități și calități care te ajută să performezi, dar și provocările pe care le întâmpină un om de televiziune?

Cred că am foarte multă răbdare și pasiune. Acest duo îmi permite să aloc mari „cantități” de timp profesiei mele și chiar cred că dacă faci acest lucru constant, ajungi la supra specializare și începi să detectezi detalii aproape invizibile în mod normal. Iar jobul de televiziune este constituit dintr-o sumă uriașă de detalii. Cea mai mare provocare a unui om de televiziune cu vechi ștate este adaptarea la „noua eră a televiziunii”, la comutarea pe noua tehnologie care modelează creiere, viziuni și cerințe.

Se poate remarca un fenomen al hibridizării în contextul revoluţiei digitale. Cum consideri că s-a schimbat industria documentarelor în ultimii doi ani și în ce măsură a fost adaptat conținutul celor trei canale?

Lucrurile se schimbă atât de rapid încât perioada de doi ani de care vorbești pare o eternitate. Dinamica producției este fantastică, pentru că prezentul este fantastic. Uite, situația abominabilă din Ucraina părea total improbabilă în urmă cu câteva luni. Trăim într-o epocă în care o parte a lumii se gândea că noi, umanitatea, o să mergem pe Marte și o să stabilim o bază umană acolo. Dar „viața bate filmul” și scene desprinse din Primul Război Mondial inundă acum televizoarele. După ce știrile își consumă caracterul efemer și-și descarcă informația în creierul audienței, aceasta devine material din categoria „current affair”, transformându-se rapid în „conținut” și subiect de documentar. Iar această informație este consumată în toate mediile tradiționale, dar și hibride, fiind mult mai volatilă în prezent, tocmai datorită posibilității de a o accesa „on demand”. Cerința publicului în zona filmului documentar este corelată cu realitatea prezentului, istorică. Subiectul „război” a urcat în clasamentul celor mai căutate subiecte și concurează acum cu celelalte, din păcate, chiar dacă unii dintre noi ne mai gândim la Marte, fie ca la zeu, fie ca planetă.

Cum te deconectezi de stările negative atunci când simți că îți sunt amenințate productivitatea și modul în care ți-ai configurat prioritățile?

Cărțile sunt un remediu foarte eficient pentru mine. Arta este des un refugiu. Natura, întotdeauna o inspirație.

Care este filosofia ta de viață și ce ai învățat despre tine în cei 12 ani de colaborarea cu DIGI?

Cred că am înțeles că prin perseverență și pasiune putem face lucruri care, altfel, par greu de realizat. Pentru mine, DIGI a însemnat un nou capitol în viața profesională, unul foarte intens, plăcut și incitant. Acest mediu profesional mi-a accentuat creativitatea și mi-a deschis noi orizonturi. Și mai mult decât atât, am înțeles că prin apropierea de oameni și mai ales prin efortul de a-i înțelege se pot depăși obstacole care ar părea, în mod normal, inabordabile.

Într-o lume destul de alertă și consumatoare de timp, care sunt micile plăceri, hobby-uri la care nu ai renunțat?

În cea mai mare parte a vieții am fost un creator de obiect. Am, probabil, o îndemânare nativă, dar și antrenată. Petrec timp de calitate, reconfortant în propriul meu atelier de creație, materializând proiecte vechi și noi. Partea extraordinară a acestei îndeletniciri este că poți să stai câteva clipe „singur cu tine însuți” și poți „să-ți asculți gândurile”, de altfel o activitate aproape imposibilă în contextul vieții trepidante pe care o avem cu toții.