Comunicat de presă - Digi Communications N.V. a organizat prima ediție a evenimentului ”Investors` Day”.

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 26.08.2018

Digi Communications N.V. a organizat prima ediție a evenimentului ”Investors` Day”

Grupul Digi Communications N.V. a organizat miercuri, 26 septembrie, prima ediție a evenimentului Investors` Day, o întâlnire cu investitorii, analiștii și jurnaliștii interesați de piața de capital, desfășurată la București.

Membrii top-managementului companiei au prezentat informații despre evoluția companiei, atât la nivelul îndeplinirii obiectivelor strategice de business, cât și din perspectiva dezvoltării tehnologice și a operațiunilor internaționale. Serghei Bulgac, CEO-ul Digi Communications N.V., a subliniat cifrele marcante generate de activitatea companiei pe principalele piețe și modul în care investițiile grupului au susținut dezvoltarea accelerată a acestuia. Valentin Popoviciu, Administrator Executiv Digi Communications N.V., a detaliat planurile de creștere din perspectiva tehnologiilor și a diversității serviciilor oferite clienților.

Dragoș Spătaru, director Digi Ungaria, și Marius Vărzaru, director Digi Spania & Italia, au sintetizat rezultatele obținute pe piețele externe unde compania este prezentă cu servicii de comunicații electronice. În final, Smaranda Ștreangă, Chief Financial Officer (CFO), a prezentat informațiile financiare de interes pentru investitori: profitabilitatea companiei, tendințele la nivelul cash-flow-ul și al investițiilor, gradul de îndatorare și politicile financiare ale grupului.

”Sperăm să inițiem o tradiție în cadrul companiei noastre privind întâlnirile cu investitorii, analiștii și reprezentanții pieței de capital. A trecut aproape un an și jumătate de la listarea inițială și în toată această perioadă am continuat să creștem, urmărind să îndeplinim obiectiv după obiectiv. Țintim o cifră de afaceri de 1 miliard de euro pentru anul 2018, iar toate eforturile echipelor noastre se concentrează, în prezent, la atingerea acestei ținte”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications N.V.

”Oamenii de afaceri știu că oportunitățile pot fi ratate, dacă nu ai curaj. În cadrul Investors` Day, ne-am propus să le arătăm investitorilor nenumăratele oportunități pe care le oferă compania noastră. Sunt cifre, analize, planuri și proiecții care se bazează pe o realitate incontestabilă: grupul Digi| RCS & RDS este, de 25 de ani, o companie care nu încetează să surprindă printr-o evoluție accelerată. Este o companie cu un comportament financiar responsabil, cu o rată de îndatorare sub media europeană a industriei, un partener credibil pentru investitori, finanțatori, industrie în ansamblu”, a precizat Smaranda Ștreangă, CFO Digi Communications N.V.

Prezentările susținute în cadrul evenimentului sunt disponibile aici

CIFRE CHEIE (semestrul I 2018)

  • Venituri consolidate grup - 476 milioane EUR
  • Peste 14,5 milioane unități generatoare de venituri (RGU, inclusiv Invitel, Ungaria)
  • Total EBITDA ajustată – 153 milioane EUR
  • Aproximativ 2 miliarde EUR CAPEX cumulat (2010 – 2018)
  • Aproximativ 7 milioane gospodării acoperite (homes passed), până la finalul anului 2018, în România și Ungaria
  • + 4,8 % venituri consolidate Grup (30 iunie 2018 față de 30 iunie 2017)
  • + 6% unități generatoare de venit (RGU), toate serviciile (30 iunie 2018 față de 30 iunie 2017)
  • + 51% unități generatoare de venit (RGU), în Spania și Italia (30 iunie 2018 față de 30 iunie 2017)
  • Două servicii nou lansate în Spania (telefonie fixă și internet fix) și servicii de telefonie mobilă în pregătire pentru lansare în Ungaria
  • #1 pe piața de televiziune în România (50% cotă de piață pe segmentul cablu TV și televiziune prin satelit) și în Ungaria (30% cotă de piață pe segmentul cablu TV), #1 pe piața de internet fix în România (50% cotă de piață), #2 pe piața de telefonie fixă (23%) și internet fix (25% cotă de piață), în Ungaria

 

Despre Grupul Digi Communications

Digi Communications NV este compania mamă a operatorului de comunicații electronice, RCS & RDS, liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Înființată în urmă cu aproape 25 de ani, compania avea, la 31 decembrie 2017, active în valoare de peste 1.342⃰⃰ milioane EUR, deținând aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune.

Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.

În România, Grupul Digi este, în prezent, cel mai mare angajator privat din mediul antreprenorial local, cu aproximativ 14.000 de angajați, și contribuie la bugetul de stat și al asigurărilor sociale și de sănătate din principala sa piață cu mai mult de 120 milioane EUR anual.

În oferta de conținuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunile Digi 24, DigiSport, FilmNow, Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, posturile de radio ProFM și Digi FM și platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.

Mai multe informații aici.

 

⃰ Exclusiv Invitel, companie din Ungaria, unde Grupul deține pachetul majoritar de acțiuni, de la 30 mai 2018.

⃰⃰⃰  ⃰Cifre extrase din situațiile financiare consolidate ale Grupului Digi Communications NV în conformitate cu IFRS.