Comunicat de presă - De sărbători, abonații Digi TV au și mai mult sport, în 4K. (14.12.2020)
Extraopțiunea 4K, recepționată gratuit de abonații Digi TV*, până la finalul anului
Telespectatorii care iubesc sportul vor putea viziona la calitate Ultra-HD cele mai importante campionate de fotbal din Europa
În perioada 14 - 31 decembrie 2020, abonații Digi TV, indiferent de tipul de serviciu deținut (digital sau analogic), vor putea viziona gratuit programele transmise de canalele incluse în extraopțiunea 4K, dacă au un televizor Ultra-HD (UHD). Extraopțiunea cuprinde canalul propriu DIGI 4K și Eurosport 4K.
Aceste canale vor aduce bucurie în rândul telespectatorilor pasionați de sport, cele mai așteptate competiții sportive ale finalului de an putând fi vizionate acum la cea mai bună calitate de recepție a programelor de televiziune. Extraopțiunea este disponibilă începând cu data de 14 decembrie până la finalul anului, nefiind necesară o activare suplimentară.
Astfel, abonații vor putea vedea cele mai așteptate transmisiuni de fotbal premium din LaLiga (Spania) și Bundesliga (Germania), după cum urmează:
- marți, 15 decembrie 2020, Real Madrid vs. Bilbao;
- miercuri, 16 decembrie 2020, Barcelona vs. Sociedad;
- sâmbătă, 19 decembrie 2020, Barcelona vs. Valencia și Leverkusen vs. Bayern;
- duminică, 20 decembrie 2020, Eibar vs. Real Madrid.
În perioada 22-30 decembrie, pasionații de fotbal vor rămâne conectați la meciurile disputate în liga spaniolă, în care vor evolua două dintre cele mai puternice echipe din fotbalul european - Barcelona și Real Madrid, difuzate și în UHD.
Prin intermediul pachetului 4K, iubitorii sportului abonați la serviciul Digi TV vor avea acces la cea mai extinsă ofertă de transmisiuni sportive, realizate la cele mai performante standarde de televiziune disponibile pe piața din România.
DIGI 4K, primul canal de televiziune Ultra-HD din România, a început să emită în data de 25 noiembrie 2018, iar din 17 ianuarie 2020, extraopțiunii disponibile exclusiv în oferta Digi i s-a adăugat și canalul Eurosport 4K. Digi 4K se află pe poziția 200 din grila de programe Digi TV, iar Eurosport 4K pe poziția 201.**
După finalul perioadei promoționale, extraopțiunea 4K este disponibilă la prețul de 5 lei/ lună (inclusiv TVA), iar pentru buna recepționare a programelor este necesară utilizarea unui echipament compatibil (smart CAM, respectiv decodor HD). Clienții care, în prezent, dețin pachetul de televiziune analogic și vor să recepționeze în continuare această extraopțiune, după încheierea promoției, vor putea efectua upgrade-ul la pachetul digital, atât pe site-ul DIGI.ro sau prin serviciul Relatii Clienți, cât și în rețeaua de magazine și puncte de vânzare Digi. La un tarif lunar de 30 RON (inclusiv TVA), abonamentul Digi TV Digital oferă acces, în funcție de zona de recepție, la peste 170 de programe de televiziune, din care 42 sunt disponibile și în format HD***, iar 60 pot fi vizionate și online, din aplicația Digi Online.