Comunicat de presă - Campionatul European de Handbal Feminin, la Digi Sport. (02.12.2020)
Campionatul European de Handbal Feminin – EHF (3-20 decembrie 2020), difuzat în DIRECT pe Digi Sport, începe joi, 3 decembrie, iar naționala noastră feminină debutează în competiție cu o confruntare cu reprezentativa Germaniei, transmisă de Digi Sport 1, de la ora 19:00.
Echipa României a ajuns luni, în Danemarca, fără pivotul Crina Pintea, care a fost confirmată pozitiv COVID-19. După sosirea în țara gazdă a competiției, și extrema dreaptă Laura Moisă a fost testată pozitiv, iar portarul Denisa Dedu, care i-a fost colegă de cameră, a fost izolată și urmează să fie retestată.
În ciuda dificultăților, româncele sunt încrezătoare. Cristina Neagu, căpitanul echipei României, a declarat înainte de plecare: „E o perioadă ciudată pentru toată lumea, dar sunt recunoscătoare pentru că putem juca handbal. Prin asta arătăm că handbalul trăiește, că există în continuare. E fantastic ca în condițiile actuale să jucăm un turneu de o asemenea anvergură!”.
Echipa României este la a 13-a participare la acest campionat care a ajuns la cea de-a 14-a ediție. La editia din 2018, castigata de Franta, româncele s-au clasat pe locul 4, iar cea mai bună performanță avută a fost medalia de bronz, în 2010. În această ediție, România este a șasea favorită, iar pe primul loc în topul aspirantelor la titlu se află Norvegia, de 7 ori campioană europeană. Echipa noastră are un tehnician nou: Bogdan Burcea, antrenorul SCM Craiova, care debutează la națională, fiind ajutat de fostul internațional, Robert Licu.
Următoarele meciuri jucate de echipa României vor avea loc pe 5 decembrie 2020 (live pe Digi Sport 1, de la ora 17:00), cu reprezentantiva Poloniei, și pe 7 decembrie, cu Norvegia (live pe Digi Sport 1, de la 21:30).
Programul turului 1 (3-8 decembrie 2020)
3 decembrie
România - Germania, ora 19:00, Digi Sport 1
Rusia - Spania, ora 19:15, Digi Sport 3
Norvegia - Polonia, ora 21:30, Digi Sport 3
Suedia - Cehia, ora 23:00, Digi Sport 3
4 decembrie
Franța - Muntenegru, ora 19:15, Digi Sport 2
Danemarca - Slovenia, ora 21:30, Digi Sport 2
Olanda - Serbia, ora 23:00, Digi Sport 2
5 decembrie
Polonia - România, ora 17:00, Digi Sport 1
Germania - Norvegia, ora 19:15, Digi Sport 3
Cehia - Rusia, ora 20:45, Digi Sport 4
6 decembrie
Serbia - Ungaria, ora 17:00, Digi Sport 3
Slovenia - Franța, ora 19:00, Digi Sport 4
Muntenegru - Danemarca, ora 21:30, Digi Sport 3
Croația - Olanda, ora 23:00, Digi Sport 3
7 decembrie
Germania - Polonia, ora 19:15, Digi Sport 2
Spania - Cehia, ora 19:15, Digi Sport 3
România - Norvegia, ora 21:30, Digi Sport 1
8 decembrie
Muntenegru - Slovenia, ora 19:15, Digi Sport 3
Serbia - Croația, ora 19:15, Digi Sport 3